Anamnesis / Anamneză / Anmaßung

One World Romania, ediția a 15-a

Germană

Germania, 2021

111’

Regie, Scenariu: Chris Wright, Stefan Kolbe

Producție: Heino Deckert

Imagine: Stefan Kolbe

Montaj, Sunet: Chris Wright

Muzică: Johannes Winde

Păpușari: Nadia Ihjeij, Josephine Hock

Festivaluri și premii: Berlin International Film Festival 2021 / IDFA 2021 / CPH:DOX 2021 / Thessaloniki Documentary Festival 2021

Filmografie: Chris Wright & Stefan Kolbe: Mutterglück (2016) / Pfarrer (2014) / Kleinstheim (2010) / Das Block (2007) / The Progress of Happiness (2003) / Nernich - Nirgends nichts (2000)

SINOPSIS

Filozoful italian Lanza del Vasto considera justiția „suprema expresie a violenței legitime, o demență a rațiunii care răspunde răului prin rău și care vrea să numim bine acel rău pe care îl dăm îndărăt.” Fără a fi atât de tranșant, filmul lui Chris Wright și Stefan Kolbe chestionează totuși limitele sistemului penitenciar și, mai mult, ale ideii de pedeapsă, dar și de redempțiune. Demersul lor este centrat asupra lui Stefan S., care își finalizează sentința de cincisprezece ani de recluziune pentru uciderea unei colege de serviciu. Filmul beneficiază în mod neașteptat de refuzul protagonistului de a apărea în cadru, fapt ce forțează cineaștii să găsească metode diverse de a-l reprezenta, mai cu seamă o marionetă a cărei față încremenită, de o rotunjime copilăroasă puțin sinistră reflectă atât opacitatea deținutului, cât și limitele mijloacelor noastre de a decoda un gest precum cel pe care l-a comis. Dintr-un proiect care își propune inițial să sondeze psihicul unui criminal și să urmărească aclimatizarea lui graduală la regulile și valorile lumii care îl așteaptă dincolo de zidurile închisorii, filmul se transformă într-o recunoaștere a eșecului oricărui demers explicativ, în primul rând din cauza barierelor pe care noi înșine le ridicăm împotriva unei apropieri excesive de un om care pare conținut în întregime de actul de barbarie pe care l-a înfăptuit. Prin această cale deturnată, filmul reușește să-l facă să existe pe Stefan S. într-un spațiu nu doar hors-cadre, ci mai ales hors-crime. (Liri Alienor Chapelan)

See more details

Italian philosopher Lanza del Vasto saw justice as the “ultimate expression of legitimate violence, a deviation from rationality which repays evil for evil and wants to call the evil we repay goodness.” Without being so radical, Chris Wright and Stefan Kolbe’s film nevertheless questions the limits of the prison systems and, moreover, those of the idea of punishment, as well as that of redemption. Their endeavour is centered on Stefan S., who finishes his 15-year reclusion sentence for killing one of his female co-workers. The film unexpectedly benefits from the protagonist’s refusal to appear in the frame, which forces the authors to find various methods to portray him, for instance a puppet with a petrified, childishly round, slightly sinister face which reflects both the prisoner’s opacity, as well as the limits of our methods in decoding a gesture such as the one he committed. From a project which initially attempts to examine a criminal’s psyche and to follow his gradual acclimatization to the rules and values of the world waiting for him outside the prison walls, the film turns into an acknowledgement of the failure of any explicative endeavour, first of all due to the barriers that we put up against the excessive closeness to a man who seems to be fully contained by the barbaric act he committed. Through this deflected path, the film manages to make Stefan S. exist not only hors-cadre, but also, more significantly, hors-crime. (Liri Alienor Chapelan)