PREMIUL JURIULUI INTERNAȚIONAL: "STRADA DEȘERTULUI, NR. 143" / INTERNATIONAL JURY PRIZE: "143 SAHARA STREET" +PREMIUL PUBLICULUI

PREMIUL JURIULUI INTERNAȚIONAL: "STRADA DEȘERTULUI, NR. 143" / INTERNATIONAL JURY PRIZE: "143 SAHARA STREET" +PREMIUL PUBLICULUI ONE WORLD ROMANIA #13

PREMIUL JURIULUI INTERNAȚIONAL: "STRADA DEȘERTULUI, NR. 143" / INTERNATIONAL JURY PRIZE: "143 SAHARA STREET" +PREMIUL PUBLICULUI

ONE WORLD ROMANIA #13

PREMIUL JURIULUI INTERNAȚIONAL: "STRADA DEȘERTULUI, NR. 143"

Titlu: 143 rue du désert
Regizor: Hassen Ferhani
Durată: 1h 40
Țară: Algeria, Franța, Qatar
Anul: 2019

În mijlocul Saharei prăfoase există o nesperată oază de lumină: magazinul-cafenea al unei femei solitare, care trăiește înconjurată de vastitatea deșertului și de câteva animăluțe de casă. Zilele ei sunt însă departe de a fi goale: trecătorii se opresc zilnic în modestul adăpost de beton, mobilat sumar, pentru a bea o cafea, a mânca o omletă sau pur și simplu de dragul unei conversații plăcute. Spiritul vivace și uneori contradictoriu al femeii e marca farmecului ei, un magnet care atrage atât călători străini, cât și oaspeți de-ai casei, pe care îi tratează prietenește în egală măsură, deși simte minciuna și nu menajează pe nimeni, păstrându-și trează o luciditate critică neîndurătoare. Camera lui Hassen Ferhani nu e nicio clipă intruzivă și se păstrează la o distanță care oferă personajelor un spațiu ideal de conversație și de joacă. De altfel, simțul ludic se dezvăluie uneori surprinzător, în gesturile tandre adresate pisicii sau în momente ca jocul de-a închisoarea cu unul dintre vizitatori, folosind același spațiu minimalist, un perete și o fereastră cu gratii. Malika e un exemplu de feminitate dură ca stânca, dar care nu face rabat de la duioșie. (de Andreea Chiper)

Festivaluri și premii: 

  • Locarno International Film Festival 2019 - Best Emerging Director 
  • RIDM Montreal International Documentary Festival 2019 - Special Jury Mention
  • Torino Film Festival 2019 - Best International Documentary Film

 

PREMIUL PUBLICULUI: "NICI SĂ NU VĂ GÂNDIȚI CĂ URLU"

Titlu: Ne croyez surtout pas que je hurle
Regizor: Frank Beauvais
Durată: 1h 14
Țară: Franța
Anul: 2018

În lumea cinemaului, se spune că filmele se fac din filme, însă Frank Beauvais duce acest principiu în zona cea mai literală cu putință: documentarul lui e o compilație de cadre din alte 400 de filme, o hartă cinefilă care trasează ruta depresiei și a debusolării. Găsindu-se într-un impas existențial după o despărțire, fără loc de muncă și într-o precaritate financiară agravantă, Beauvais se retrage în Alsace, un mic orășel cvasi-izolat de civilizație, înconjurat de natură și îndepărtat de rumoarea și de conflictele din capitală. Recluziunea e aproape totală și mica locuință de țară devine cochilia unde se închide regizorul pentru a plonja într-o viață simplificată, în care rutina zilnică numără pe degete câteva fleacuri cotidiene și, mai presus de orice, multe filme, zi și noapte. Însă din această cinefilie compulsivă nu se poate ieși decât cu dificultate: bărbatul trăiește toate evenimentele sociale – protestele din Paris, atacurile teroriste etc. – ca într-o transă, meditând îngrijorat la ele, dar rămânând pasiv.

Din bucăți de filme, vocea din off țese un jurnal pe nerăsuflate, o cronică a lunilor de izolare, în care se amestecă deopotrivă amintiri, angoase și momente fugitive de frumusețe. (de Andreea Chiper)

Festivaluri și premii:

  • Berlin International Film Festival 2019
  • Doclisboa 2019 - Portuguese Authors Society International Competition Jury Award
  • Cinéma du Réel 2019
  • Montreal International Documentary Festival 2019

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe